Mărturia acestui jucător ar trebui să anunțe Apocalipsa!** „Au fost meciuri în care mai bine jucam între noi!” O nouă dovadă ȘOC:

Mărturia acestui jucător ar trebui să anunțe Apocalipsa!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În weekend, pe victoria surprinzătoare a celor de la Botoșani la Năvodari (5-0) s-ar fi pariat sume mari, inclusiv de către jucătorii celor două echipe. Constănțenii s-ar fi dat la o parte pentru a protesta față de conducerea care i-a lăsat neplătiți din august 2011

Fără bani de la mijlocul anului trecut, jucătorii de la Săgeata Năvodari ar fi pierdut intenționat meciul cu FC Botoșani (5-0). Conform surselor ProSport, în urma victoriei moldovenilor, la casele de pariuri s-au înregistrat câștiguri substanțiale pe cota de 3,75 pe care o avea pronosticul de 2 solist.

Sâmbătă la prânz, în jurul stadionului din Năvodari, jucătorii de la Săgeata negociau intrarea pe teren. „De la hotel au plecat la ora 10:00, când trebuiau să fie deja pe teren, la încălzire. Sunt neplătiți de aproape opt luni, pun și ei presiune pe conducători”, spuneau oamenii strânși în jurul vestiarelor. În iarnă, echipa s-a retras din campionat pentru zece zile. Locul călduț din campionat și garanția că, fără prea mult efort, Săgeata ar rămâne și anul viitor în Liga a II-a i-a făcut pe oficiali să meargă mai departe: „Poate de la anul s-o schimba ceva”. Până în campionatul viitor, jucătorii rămân fără niciun leu în cont din august anul trecut: „Ne-au dat acum, înainte de prima etapă din retur, jumătate din salariu și încă jumătate înainte de deplasarea de la Giurgiu”, explică atacantul Sorin Chițu.

Snagov – Mangalia blocat, Năvodari – Botoșani la liber

Vineri seara, pe site-urile tuturor agențiilor de pariuri, un meci din Liga a II-a era scos din ofertă. Snagov – Mangalia era blocat după câteva zile în care bookmakerii au înjumătățit cota pentru 1 solist. Nimic suspect dinspre Botoșani sau Năvodari, acolo unde, conform surselor ProSport, se paria la greu pe o victorie a moldovenilor. „Doar eu știu o casă de pariuri în care s-a jucat foarte mult pe acest meci”, ne-a scris unul dintre cititori pe adresa de e-mail [email protected]. Printre cei care au pariat s-au aflat, se pare, și jucători din cele două echipe. „Nu cred că cineva de la noi a pariat că vom pierde meciul ăsta. Sincer, mi-e greu să cred acest lucru”, spune același Chițu.

„Am bătut cu 5-0, dar n-am fost mulțumit de joc!”

E declarația lui Cornel Șfaițer, patronul de la Botoșani, după ce echipa sa a marcat cinci goluri într-o deplasare aproape imposibilă pentru ei. Imposibilă pentru că, până la meciul cu Săgeata Năvodari, moldovenii aveau un singur succes „afară”, cu deja retrogradata Gloria Buzău, și doar cinci goluri marcate. Adică tot atâtea câte au înscris în weekend! De partea cealaltă, constănțenii erau aproape invincibili pe teren propriu, cu o singură înfrângere – cu Delta Tulcea (2-0). Sâmbătă, cu Săgeata, oamenii lui Orac au condus la pauză, după ce portarul Gordin l-a faultat în careu pe Dinu Todoran, iar în superioritate numerică au mai înscris alte patru goluri în repriza a doua. De excepție pentru o echipă obișnuită mai mult cu eșecul atunci când joacă în deplasare.

„S-au dat la o parte!”

Afirmația omului de afaceri din Botoșani face sens doar pusă lângă explicația unei surse din anturajul celor de la Năvodari. „În a doua repriză s-au dat la o parte! Eu asta știu și s-a văzut clar! Au intrat pe teren, dar s-au asigurat că vor pierde. Asta ca să le arate conducătorilor că își bat joc de ei”. Blatul a devenit, cel puțin la Năvodari, un nou mod de protest. Banderolele albe sau bannerele prin care fotbaliștii obișnuiau să sancționeze atitudinea conducătorilor au fost înlocuite de un non-combat care, trecut prin casele de pariuri, poate aduce și un profit frumos.

Partidele suspecte jucate de Botoșani și Săgeata

MECI SCOR DATA
Săgeata Năvodari – Botoșani 0-5 31 martie 2012
Callatis Mangalia – Săgeata Năvodari 1-3 5 noiembrie 2011
Mangalia – Botoșani 3-2 22 octombrie 2011
Botoșani – Farul 4-4 11 septembrie 2011
Botoșani – Delta Tulcea 3-7 4 iunie 2011
Snagov – FC Botoșani 4-1 16 martie 2010
Botoșani – Dinamo II 5-0 3 octombrie 2010
Botoșani – Snagov 5-0 28 august 2010
Brăila – Săgeata Năvodari 1-2 28 august 2010
Snagov – Botoșani 7-3 22 noiembrie 2008
Botoșani – Astra 4-2 6 septembrie 2008

Nu m-au interesat niciodată lucrurile necurate din fotbal, dar și eu cred că există o mafie a pariurilor
Cornel Șfaițer, patron FC Botoșani

1 o singură victorie în deplasare în acest campionat a avut FC Botoșani, și aceea cu Gloria Buzău (1-0). În rest, două egaluri, cu Dinamo II (0-0) și cu FCM Bacău (1-1)

5 goluri a dat FC Botoșani în toate meciurile jucate în deplasare în acest sezon, până la această victorie

Jucătorii nu s-au dat la o parte și nici n-au pariat că vom pierde. Noi avem alte probleme
Mihai Terzi,președinte Săgeata Năvodari

1,6 este media golurilor marcate de Năvodari în fiecare meci pe teren propriu în acest campionat

1 o înfrângere avea Săgeata Năvodari în acest campionat pe teren propriu, cu Delta Tulcea (0-2)

„Mă dădeam lovit dacă era blat!”

Sorin Chițu, golgeterul de la Năvodari, spune că, în cazul unui aranjament, nu ar fi intrat pe teren. Atacantul recunoaște că a jucat în meciuri dubioase în Liga a II-a, când evolua la Snagov

Unul dintre cei mai importanți jucători ai celor de la Săgeata, Sorin Chițu (foto, 31 de ani), respinge varianta unui blat în partida cu FC Botoșani, dar admite existența unei mafii a pariurilor în fotbalul românesc. Povestește ușor amuzat: „Au fost meciuri în care mai bine jucam între noi, fără adversari, că era un antrenament mai bun”.

Sorin, există zvonul că ați fi pierdut intenționat meciul de sâmbătă…
Păi, noi nu am vrut să intrăm pe teren! Dacă tot am acceptat să jucăm, de ce am fi vrut să pierdem?

Poate pentru pariuri? Există informații conform cărora s-ar fi pariat destul de mult pe o victorie a celor de la Botoșani.
Sincer, mi-e greu să cred lucrul ăsta! Nu cred că cineva de la noi a pariat împotriva propriei echipe. Dacă aflam așa ceva, nu intram in teren. Mă dădeam lovit și nu jucam!

Totuși, cum e posibil ca o echipă care are un singur meci câștigat în deplasare în acest sezon să marcheze cinci goluri pe terenul unei formații care pierde foarte rar acasă?
Nu mi s-a mai întâmplat niciodată, indiferent de echipa la care am jucat, să iau cinci goluri într-un meci pe teren propriu! Dar a fost acea eliminare din prima repriză și apoi golul doi, șutul acela de la 30 de metri, ne-a pus capac!

Tu crezi că în Liga a II-a există o mafie a pariurilor?
Da!

Ai jucat în vreun meci în care adversarul să ți se pară suspect de slab?
(face o scurtă pauză) Da… am jucat. Când eram la Snagov, a fost un meci în care mai bine jucam între noi, fără adversar. Ar fi fost un antrenament mai bun (râde).

12 goluri a marcat în acest campionat Sorin Chițu, atacantul fiind golgeterul celor de la Săgeata Năvodari

Dacă am fi făcut pregătirea de iarnă așa cum trebuie și nu ar fi fost aceste probleme cu banii, nu cred că am fi pierdut cu Botoșani. Probabil ne-am fi bătut pentru promovare
Sorin Chițu, atacant Săgeata Năvodari

Nu știu cum s-ar fi putut paria pe acest meci dacă noi nu am vrut să intrăm pe teren
Sorin Chițu, atacant Săgeata Năvodari

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de 17 ani. Ce s-a întâmplat cu ea 7 zile mai târziu
Maria Campai (42 de ani) a dispărut fără urmă, după ce a plecat la o întâlnire cu un băiat de…
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Reacția lui Florin Prunea, după ce Dorinel Munteanu a spus ”nu am avut prieteni în Generația de Aur”
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Gabriela a murit într-un accident, iar soțul ei, pompier chemat la intervenție, a leșinat când a aflat
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Radu Drăgușin și-a aflat pedeapsa după cartonașul roșu văzut în minutul 7 la Tottenham – Qarabag
Walter Zenga a semnat
Walter Zenga a semnat
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, aproape nud pe internet! Nu se sfiește deloc la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o…
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
Simona Halep a făcut marele anunţ! Tania şi Stere Halep sunt în al nouălea cer: „E o zi grozavă!”
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
BANCUL ZILEI. Bulă, în pat cu fata unui fermier din Vaslui: - Bulă, încetează sau îl chem pe tata!
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
România, sub Cod portocaliu de ploi. Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Performanța UNICĂ a soldaților români în Bulgaria! „Nu știu dacă...
Cât de frumoasă este femeia care l-a dat peste cap pe Mihai Leu: Nu știam cine e, dar am știut că va fi soția mea!
Cât de frumoasă este femeia care l-a dat peste cap pe Mihai Leu: Nu știam cine e, dar am știut…
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu la micul-dejun, de fapt. Românii duceau lipsa acestor alimente, în anii ’80
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm ceasurile
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă ora în România în această toamnă. Cum dăm ceasurile
O româncă de 42 de ani a fost ucisă
O româncă de 42 de ani a fost ucisă "din curiozitate" de un tânăr de 17 ani. Femeia avea doi…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
Age of Mythology Retold Review: slăviți zeii nostalgiei
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
WADA contestă achitarea tenismenului Jannik Sinner în cazul de dopaj
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Cum se face regenerarea filtrului de particule? Ce poți face dacă ai DPF înfundat
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă!  Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația fanilor
Dansuri lascive într-un jacuzzi plin de spumă! Video-ul cu ispitele de la Insula Iubirii care a pus pe jar imaginația…
×